Diana Dumitrescu se convertește la RELIGIA penticostală: „Este numai alegerea mea”

Publicat: 19/07/2024, 11:59

Actrița Diana Dumitrescu a făcut recent o dezvăluire profundă despre transformările personale din viața sa spirituală, captând atenția publicului cu povestea sa despre trecerea de la creștin-ortodoxie la religia penticostală.

Într-un interviu acordat podcastului „Ameritat cu Nasrin”, actrița a discutat despre această schimbare semnificativă și despre impactul pozitiv pe care l-a avut asupra vieții sale.

„Nu știam să mă rog și am învățat acum în Biserica Betel. Prin ei am învățat să mă rog și să mă rog cu voce tare și cu curaj și să știu cum să-i cer lui Dumnezeu lucrurile de care consider eu că am nevoie, dar totuși le las în mâna lui pentru că el știe mai bine”, a spus actrița.

„Este alegerea mea”

Diana Dumitrescu a subliniat că decizia de a se converti la religia penticostală a fost luată pe baza experiențelor sale personale și a sentimentului de împlinire pe care l-a găsit în această comunitate.

Actrița a clarificat că alegerea de a face această tranziție religioasă este strict personală și nu este influențată de opiniile altora.

„Îmi doresc să ma convertesc la penticostali. Este numai alegerea mea și  indiferent cine ce mi-ar spune este convingerea mea și dorința mea de a face acest lucru pentru că eu acolo l-am găsit pe Dumnezeu. Eu acolo am rezonat și, dacă pot să spun așa, acolo am vorbit cu Dumnezeu. Mie acolo mi-a răspuns la întrebări prin cântec, prin predică, prin diverse forme. Și în momentul în care viața ta este mai liniștită, mai bună și mai blândă și cu tine, și cu cei din jur, prin prisma a ce se întâmplă acolo, este alegerea mea dacă voi face asta sau nu. Și o voi face”, a continuat actrița.

Sursă video: România TV

Sursă foto: Facebook/ Diana Dumitrescu

Silvia Tudor
Absolventă a Universității București, Facultatea de Litere, Silvia Tudor și-a început cariera ca editor în cadrul agenției de presă MEDIAFAX, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...